F.I.N.E. Nivel 1 – Programul educațional
”Îngrijirea centrată pe familie pentru creșterea gradului de dezvoltare neurologică a nou-născutului”
Despre ARNIS
ARNIS este Asociaţia Română a Nou-născuţilor Îndelung Spitalizați și a familiilor lor. ARNIS implementează proiecte la nivel naţional şi colaborează cu majoritatea Maternităţilor de nivel II şi III din România.
MAI MULT
Misiunea ARNIS este de a îmbunătaţi sănătatea nou-născuților îndelung spitalizați din România prin proiecte de prevenţie, informare şi educare a societăţii civile privind naşterea înainte de termen, implementarea principiilor Family Centred Care în terapiile intensive neonatale și alinierea Standardelor naționale la nivelul Standardelor Europene de îngrijire elaborate de EFCNI, precum și oferirea de suport familiilor lor în procesul de recuperare medicală al copiilor, până la vârsta de 18 ani.
Despre proiectul ”Pui de om în terapie”
Proiectul “Pui de om în terapie” demarat în 2018 prin finanțarea ING (Adoptă un proiect). A fost premiat în octombrie 2018 ca proiect inovator în domeniul medical la Gala Premiilor COPAC, şi până în 2021 aproximativ 250 de cadre medicale au beneficiat de formare profesională continuă la cursul F.I.N.E..
MAI MULT
Proiectul îşi propune să schimbe fundamental modul în care sunt îngrijiţi bebeluşii născuţi prematur sau bolnavi şi internaţi în secţia de terapie intensivă neonatală. Ţinta pe care ne propunem să o atingem şi în Romania este tranziţia de la modul în care se acordă în prezent îngrijirele în TINN la îngrijiri acordate după modelul Family Centred Care. Schimbarea se realizează prin formarea echipelor medicale la trainingul F.I.N.E. (Family and Infant Neurodevelopmental Care education); prin donarea şi dotarea secţiilor cu obicte specifice includerii părinţilor şi susţinerii dezvoltării neurologie a nou-născutului; educarea părintilor prin training, materiale informative şi seminarii video; advocacy şi prezentarea principiilor Family Centred Care la congrese şi la nivelul autorităţilor din domeniul sănătății.
Proiectul are ca scop includerea părintilor în îngrijirea nou-născuţilor aflaţi în terapie intesivă, recunoaşterea acestora ca îngrijitori primari ai nou-născutului spitalizat, şi creşterea calităţii serviciilor medicale şi a calităţii vieţii viitorului adult născut prematur.
Despre F.I.N.E.
F.I.N.E. este unicul program care dă oportunitatea tuturor profesioniștilor din domeniul neonatal să își dezvolte cunoștințe și abilități pe etape, în ritmul nevoilor lor profesionale, fie ca au nevoie de orientare la început de carieră, de dezvoltare a competențelor profesionale sau de debândirea calităților de leader.
MAI MULT
Programul F.I.N.E. construiște o punte între teorie și practică prin o serie de oportunități de învățare ce pot fi adaptate unei varietăți mari de medii și aplasamente. Echipa de training F.I.N.E. din UK are experiență cu implementarea programului în peste 20 de tări, iar cursul F.I.N.E. a fost tradus în 12 limbi.
Programul F.I.N.E. este susținut de multe organizații printer care se numără centre medicale universitare, organizații de pacienți, EFCNI (European Foundation for the Care of Newborn Infants). Federația Internațională NIDCAP și Bliss.
Pentru mai multe informații despre activitatea F.I.N.E. UK vă rugăm să accesați web-site-ul https://finetraininguk.com/about-us/.
Asociația Română pentru Nou-născuții Îndelung Spitalizați – ARNIS deține dreptul de a traduce și disemina Programul F.I.N.E. în România. Prin contractul încheiat între dr. Inga Warren și ARNIS, aceasta din urmă devine furnizor acreditat al Programului F.I.N.E. și deține dreptul de folosință a materialelor de curs disponibile în cuprinsul prezentei platforme.
Despre cursul F.I.N.E. online în limba română
Acest curs este organizat în două părți. Fiecare parte conține mai multe module care, la rândul lor, sunt organizate pe subiecte.
MAI MULT
Partea 1: Sesiunea teoretică de studiu individual on-line. Inlude 4 module și 10 subiecte ce pot fi parcurse individual, on-line. Subiectele din aceste module trebuie parcurse consecutiv. Accesul la următorul subiect/modul este acordat după ce a fost parcurs cel anterior.
Partea a 2-a: Sesiunea practică de grup, on-line, live. Include 4 module care includ 12 subiecte accesibile într-o sesiune practică de grup, on-line și live (un atelier pe Zoom) găzduit și condus de echipa F.I.N.E. din UK. Acesta va avea loc la o dată stabilită, aleasă în momentul înscrierii pe platformă.
Pentru înregistrare, adăugați cursul în coș, parcurgeți pașii de check-out și plată pentru a finaliza comanda. Veți primi pe adresa de email furnizată userul și parola pentru a vă autentifica la curs, pe platformahttps://fine.arnis.ong/
Dacă aveți întrebări sau întâmpinați dificultăți în procesul de înregistrare ori pe durata cursului, vă rugăm să ne scrieți pe adresa de email [email protected] sau să ne sunați la 0745.63.98.98.
Acreditare
F.I.N.E. este un program aprobat de Federația Internațională NIDCAP şi este acreditat de Royal College of Nursing London; este susținut de Fundația Europeană pentru îngrijirea nou-născuților (European Foundation for the Care of Newborn Infants – EFCNI) şi de Fundația Bliss (Organizație Națională de Caritate Neonatală din UK).
Susținere
Platforma Cursului F.I.N.E. Nivel 1 a fost realizată în 2021 cu ajutorul sponsorilor GE Healthcare România, Topanel și NetTeam. Platforma a fost actualizată în 2024 cu susținerea sponsorilor și donatorilor Programului NICU (detalii aici).
Copyright – Drept de autor
Niciuna dintre părțile acestui program sau designul website-ului nu poate fi reprodusă, vândută sau transmisă fără permisiunea autorului, Inga Warren. Drepturile asupra traducerii în limba română a acestui program aparțin Asociației Române pentru Nou-născuții Îndelung Spitalizați – ARNIS, iar copierea, reproducerea, vinderea sau transmiretea prin mijloace on-line sau offline este sancționată conform legilor în vigoare. Traducerea materialelor a fost coordonată de Medic Neonatolog Camelia Vidra, iar din echipa de traducere au făcut parte Corina Croitoru – membru fondator ARNIS, voluntar Claudia Dobocan – medic neonatolog rezident, Ruxandra Nan – membru ARNIS, studente în stagiu de practică 2020-2021 de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială: Andreea-Elena Sima și Alexandra-Ștefania Popescu.
Disclaimer – Responsabilitatea
S-au făcut toate eforturile pentru a ne asigura că informațiile incluse în acest curs sunt exacte și sigure, dar cu timpul, noi studii pot invalida unele informații și îndrumări furnizate la momentul publicării acestui material. Nici organizatorii cursului, nici autorul nu își pot asuma răspunderea, responsabilitatea pentru orice pierdere sau deteriorare presupusă a se datora informațiilor sau recomandărilor din acest curs. Este responsabilitatea fiecărui cursant să verifice cu echipa neonatală înainte de a implementa strategiile și schimbările sugerate în acest material, pentru a se asigura că acestea sunt compatibile cu orientările secției și cu nevoile individuale ale bebelușilor și familiilor.